0

Prelungirea termenului de înscriere conferința „Abordarea multidisciplinară în domeniul prevenirii și combaterii criminalității informatice”

Stimați colegi,

Avem plăcerea de a vă comunica prelungirea termenului de înscriere la conferința cu titlul „Abordarea multidisciplinară în domeniul prevenirii și combaterii criminalității informatice”, organizată de către Asociația Română de Științe Penale, până la data de 30.10.2018.

Articolele vor fi publicate în Revista Editurii Lumen care este indexată ISI, precum și în mai multe baze de date internaționale, fapt pentru care, acestea vor fi trimise, atât în limba română cât și în limba engleză, până la data de 30.10.2018, cu respectarea cerințelor de redactare, la următoarea adresă de e-mail: bunpetre56@yahoo.com.

După controlul științific al comunicărilor transmise până la data de 30.10.2018, veți primi un mail cu privire la acceptarea sau nu a lucrării dumneavoastră până la data de 5 noiembrie 2018 din partea comitetului de evaluare. În situația în care lucrarea nu este acceptată taxa de participare va fi returnată.

Pentru înscrierea la conferință, vă rugăm să completați și să transmiteți formularul online până la data de 30 octombrie 2018. Veți primi o confirmare în termen de câteva zile de la înregistrare, împreună cu alte informații practice. Dacă primim mai multe cereri decât există capacitatea sălii alocate pentru conferință, este posibil să limităm participarea, sens în care veți fi anunțați în timp util.

Detalii bancare pentru taxa de conferință

Asociația Română de Științe Penale

Contul IBAN RO97RNCB0082033600380005, deschis la BCR – Sucursala Unirea din București

CUI: 8222533

Reamintim că taxa de participare pentru membrii Asociației Române de Științe Penale este de 800 lei, iar pentru cei care nu au această calitate este de 975 lei.

Activitatea de referinţă va avea loc în perioada 16 noiembrie 2018, la Palatul Parlamentului, din București, Calea 13 Septembrie nr. 1-3, sector 5, Salon Dimitrie Cantemir (Salonul Alb). În acest sens, rugăm toți participanții să transmită fie odată cu fișa de înscriere, fie până la data de 08.11.2018, seria și nr. cărții de identitate și nr. de înmatriculare al autoturismului, întrucât sunt necesare pentru accesul în perimetrul Palatului Parlamentului.

Accesul la Palatul Parlamentul va fi realizat pe la intrarea A1. Având in vedere măsurile de securitate din cadrul Palatului Parlamentului va rugam sa aveți un act de identitate asupra dumneavoastră.

Comitetul de organizare

0

Conference “Multidisciplinary Approach in the Field of Preventing and Combating Cybercrime“

Dear Sir/Madam,

Under the auspices of Romanian Association of Criminal Sciences, we would like to inform you that we are organising the conference “Multidisciplinary Approach in the Field of Preventing and Combating Cybercrime“, with the specialists’ support from the national level and from EU Member States.

The conference takes place between 16 – 17 November, 2018 at the hotel in Bucharest (coordinates will be soon provided).

The target group of the activity is: specialised personnel engaged in the fight against cybercrime, students, PhD students.

The aim of the activity is to increase awareness about the latest modus operandi related to cybercrime.

Conference fee is 975 RON and includes ISI Conference Proceedings in CD, conference kit and coffee breaks.The costs for lunch will be borne by the participants.

We invite you to submit your proposals related to the topic of the conference by September 15th, 2018. Proposals should contain an abstract of 200-250 words. Please include your paper title, institutional affiliation, bio-note and contact details.

The articles will be sent, both in Romanian and in English, by 23.09.2018, following the editing instructions, to the following email address: bunpetre56@yahoo.com.

For registration to the conference, please fill in and submit the online form until September 15th, 2018. You will receive a confirmation within a few days of your registration, together with other practical information. If we receive more applications than there is conference capacity, we may have to limit participation.

Bank details for the Conference fee

Asociaţia Română de Ştiinţe Penale

Contul IBAN RO97RNCB0082033600380005, deschis la BCR – Sucursala Unirea din Bucureşti

CUI: 8222533

I am looking forward to hearing from you soon!

Kind regards,

Professor Petre BUNECI PhD

0

Instructiuni redactare materiale Conferinta 16-17.11.2018

Paper Title [Arial 14, bold, left alignment, capitalize the first letter]

Author Name1, Author Name2 [Arial, 12-point, bold]

1Author Affiliation (COUNTRY) [11-point, italic]

2Author Affiliation (COUNTRY) [11-point, italic]

E-mails [11-point, italic, separated by comas]

Abstract [Arial, 12-point, bold, left alignment]

This template will assist you in formatting your paper. Please, copy it on your computer and insert the text keeping the format and styles indicated. The various components of your paper (title, abstract, keywords, sections, text, etc.) are already defined on the style sheet, as illustrated by the portions given in this document. [Arial, 10-point, justified alignment]

Keywords: Innovation, technology, research projects, etc. [Arial 10-point, justified alignment].

1         Section [Arial, 12-point, bold, left alignment]

There is a limitation of 4/6 pages. All pages size should be A4 (21 x 29,7cm). The top, bottom, right, and left margins should be 2,5 cm. All the text must be in one column and Arial font, including figures and tables, with single-spaced 10-point interline spacing. [Arial, 10 point, normal, justified alignment]

1.1       Subsection [Arial 12, bold italic, left alignment, capitalize the first letter]

The text included in the sections or subsections must begin one line after the section or subsection title. Do not use hard tabs and limit the use of hard returns to one return at the end of a paragraph. Please, do not number manually the sections and subsections; the template will do it automatically.

1.1.1       Sub-subsection: Guidelines for Abbreviations and Acronyms

Define abbreviations and acronyms the first time they are used in the text, even after they have been defined in the abstract. Do not use abbreviations in the title or heads unless they are unavoidable.

1.1.2       Sub-subsection: Guidelines for Figures and Tables

Tables, figures, and graphics should be centred, numbered and accompanied by a legend. Figure captions should be below figures; table heads should appear above tables. Insert figures and tables after they are cited in the text. Use the abbreviation “Fig. 1”, even at the beginning of a sentence.

1.1.3       Sub-subsection: Guidelines for Page numbers and Footnotes

Please, do not add any kind of pagination anywhere in the paper. Avoid using headers and use footnotes [Arial, 8 point] only within the page margins (2,5 cm of white margins).

1.1.4       Sub-subsection: Guidelines for References

The list of the references should be given at the end of the paper. References are numbered in brackets by order of appearance in the document (e.g. [1], [2], [3]). The same reference can be cited more than once in the text with the same reference number.

2         Section

Use as many sections and subsections as you need (e.g. Introduction, Methodology, Results, Conclusions, etc.) and end the paper with the list of references.

REFERENCES [Arial, 12-point, bold, left alignment]

[1]          Reference [Arial, 10-point, left alignment, upper and lower case]

[2]          Einstein, A. (1916). General Theory of Relativity. Annalen der Physik 49(7), pp. 769-822.