Istoric

Aparitia Revistei de drept penal raspunde unei necesitati demult resimtite in viata juridica a tarii noastre. Pe masura amplificarii fenomenului infractional si a cerintelor tot mai complexe ale represiunii penale, apare si nevoia unui organ de presa care sa analizeze stiintific aceasta problematica si sa sugereze autoritatilor competente solutii de prevenire si combatere a infractiunilor.

Din aceasta necesitate s-a nascut si a stat la dispozitia celor interesati, in perioada anilor 1912-1916, Revista penitenciara si de drept penal.

A fost decizia unui grup de inalti functionari ai Directiei Generale a Inchisorilor (DGI) din Romania de a infiinta o revista pe teme penitenciare, pentru a avea un „organ de dezbateri si de publicitate” si a determina o reformare a inchisorilor. Lor li se vor alatura si unii magistrati si avocati.

Aparuta in ianuarie 1912, Revista este vazuta de initiatorii sai ca „un ce necesar magistratilor”, orientat spre „propagarea noilor idei ce domnesc in dreptul penal”, „pentru a deschide un orizont mai larg discutiunilor de specialitate” , „pentru a organiza vointele si energiile risipite”, o revista speciala, consacrata dreptului penal.

Alexandru Farra, director general al DGI si director al Revistei solicita girul stiintific al profesorilor de la Catedra de Procedura penala a Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti, prof. dr. Ioan Tanoviceanu si prof.dr. Ioan Visoiu-Cornateanu (ambii, doctori in drept la Paris, Sorbona), care vor functiona unul ca redactor-sef, celalalt ca secretar general de redactie.

Din comitetul redactional mai faceau parte C. Sarateanu (procuror general al Curtii de Apel Bucuresti), C. Meissner (secretar general la Ministerul Cultelor), Iulian Teodorescu (profesor universitar), C. Radulescu (ex-subdirector DGI).

Revista a functionat totodata ca organ de publicitate al grupului român din cadrul Uniunii Internationale de Drept Penal (UIDP). Astfel se publica in Revista informatii, rapoarte, discutiuni de la congresele UIDP.

In anul 1916, Revista isi inceteaza prima perioada de aparitie, odata cu intrarea României in razboi.

Razboiul va provoca disparitia mult-regretata a celor doi profesori din conducerea Revistei. Ioan Tanoviceanu moare in exil la Odessa la 7 aprilie 1917, iar pe Ioan Visoiu-Cornateanu moartea il rapeste la 23 martie 1917, pe frontul din Moldova, acolo unde ingrijea, in calitate de medic, la Spitalul de la Cetatuia din Iasi pe cei loviti de epidemiile razboiului.

Directia Generala a Inchisorilor reia in septembrie 1919 aparitia unicei reviste de drept penal romanesti sub titulatura restransa de „Revista penitenciara”.

Intr-un apel publicat in Revista in decembrie 1919 se reafirma telul revistei :

    ” Revista penitenciara este o tribuna penala, deschisa oricarui magistrat, avocat, om de drept pentru a-si expune liber vederile, relativ la chestiuni penale si penitenciare, spre a fi dezbatute si dezlegate.”

In continutul Revistei, apar pe langa articole, bibliografii, informatii, cronici criminale si jurisprudente penale. Printre articolele interesante, amintim : „Daune detinutului in preventie achitat!” semnata de judecatorul din Tinutul Herta, Traian R. Scriban, “Specializarea magistraturii corectionale” de E.C. Decusara (doctor in drept la Paris).

In iunie 1921 incepe sa functioneze Cercul de studii penale, care va dobandi personalitate juridica prin sentinta nr. 14 a Tribunalului Ilfov din 14 octombrie 1924 (ramasa definitiva prin neapelare).

In cadrul Cercului isi desfasoara activitatea Iulian Teodorescu, care impreuna cu Vespasian V. Pella vor ocupa mai tarziu, in 1927, cele 2 functii de director ale revistei.

In ianuarie 1922, Cercul incepe sa editeze Revista penala, despre care in publicatia omonima, Rivista penale, din patria dreptului penal (Italia), se scriau aceste elogioase cuvinte in iulie 1922 :

    ” Dupa infatisare, format, distributia materiei nu s’ar putea spune decat ca e la fel (gemella) cu a noastra[…]Transmitem cordiale felicitari si cele mai bune auspicii distinsilor colegi români pentru simpatica si importanta lor revista si pentru noul lor codice.”

In volumul omagial de 568 de pagini, editat cu ocazia jubileului Rivistei penale (30 iunie 1874-1924) publica 61 de autori renumiti (Alfredo Rocco, Vincenzo Manzini, Massari, Sabatini, Vannini, Vincenzo Lanza, Ugo Conti, Emil S. Rappaport s.a.), printre care si 3 romani: Vintila Dongoroz, „La prontezza della repressione e le decadenze nella procedura penale” (Promptitudinea represiunii si decaderile in procedura penala), E.C. Decusara si Iulian Teodorescu.

De asemenea, o serie de reputati profesori italieni si francezi sunt de acord sa fie colaboratori ai Revistei penale, trimitand scrisori de aderare si de colaborare:
– prof. univ. dr. Vincenzo Manzini, Universitatea din Padova;
– prof. univ. dr. Luigi Luchini, Universitatea din Roma, fondatorul si redactorul-sef al Rivistei penale;
– prof. univ. dr. Eugenio Florian, Universitatea din Torino;
– prof. univ. dr. Giulio Battaglini, Universitatea din Milano;
– prof. univ. dr. Jean André Roux, Universitatea din Strassbourg;
– prof. univ. dr. Joseph Magnol, Universitatea din Toulouse.

In Revista penala, tanarul avocat Vintila Dongoroz va publica articole traduse din doctrina italiana si va recenza in rubrica Revista Revistelor Straine diferite lucrari, articole, evenimente din viata juridico-penala italiana.

Dupa crearea, in 21 octombrie 1920, la Ministerul Justitiei a unei Comisiuni penale insarcinate cu unificarea legislatiei penale, in octombrie 1923 Revista penala publica spre dezbatere anteproiectul de Cod penal redactat de aceasta Comisiune, pentru ca si cititorii sa reflecteze asupra acestuia.

Revista penala functioneaza de asemenea ca organ de publicitate al grupului roman al Asociatiei Internationale de Drept Penal (infiintata in 1924 si succesoare a Uniunii Internationale de Drept Penal), grup ce va obtine gazduirea Congresului al II-lea al AIDP, la Bucuresti, 6-12 octombrie 1929.

In 1927, se ia decizia atat la nivelul Ministerului Justitiei, cat si la nivelul Cercului de studii penale ca Revista penitenciara (1919) si Revista penala (1922) sa fuzioneze in Revista de drept penal si stiinta penitenciara, revenindu-se la situatia dintre anii 1912 si 1916, cand exista o unica revista de drept penal.

La noua revista va colabora fructuos si fiul profesorului Ioan Tanoviceanu, Nicolae I. Tanoviceanu (1909-1986), de asemenea doctor in drept la Paris, ca si profesorul Jean Moruzi, bine-cunoscut in mediile stiintifice din Franta si Italia si apreciat pentru preocuparile comparatiste.

Revista isi sisteaza aparitia in anul 1943, in toiul celei mai devastatoare conflagratii mondiale.

Dupa o lunga intrerupere (mai bine de 50 de ani), in luna aprilie 1994, un grup de entuziasti si distinsi penalisti reiau peste timp traditia inceputa de Ioan Tanoviceanu si Ioan Visoiu-Cornateanu.

    George Antoniu, Mihai Apetrei, Matei Basarab, Ortansa Brezeanu, Constantin Bulai, Ioan Chis, Florin Costiniu, Dorin Ciuncan, Stefan Danes, Aurel Dincu, Vasile Dobrinoiu, Avram Filipas, Ion Griga, Nicoleta Iliescu, Iosif Ionescu, Constantin Mitrache, Ioan Molnar, Ion Neagu, Gheorghe Nistoreanu, Anton Pandrea, Vasile Papadopol, Carmen Paraschiv, Ilie Pascu, Leonida Pastor, Iulian Poenaru, Constantin Paun, Vasile Teodorescu, Grigore Theodoru, Nicolae Volonciu sunt cu totii de acord ca o Revista de drept penal este absolut necesara si iau toate masurile ca acest lucru sa devina realitate, un prim pas fiind constituirea Asociatiei Române de Stiinte Penale (22 aprilie 1994).

Dupa cum sublinia eruditul profesor, parinte al doctrinei penale românesti, Ioan Tanoviceanu, „contribuind la imbunatatirea legislatiunii penale, fiecare isi va face o datorie sociala, catre tara”, un comandament ce strabate intreaga istorie quasi-centenara a Revistei, marcata la fiecare pas de contributiile valoroase ale celor mai de seama penalisti ai tarii.